Horezu

The Bear Dance – Horezu

Pe data de 14 octombrie 2010 a avut loc vernisajul expoziţiei „Priveşte Horezu – Dansul Ursului” în spaţiul „Anexa” al Muzeului Naţional de Artă Contemporană.
4 artisti contemporani consacrati – Dumitru Gorzo, Ecaterina Vrana, Dragoş Lumpan, si Ştefan Rusu- alături de copii de la şcolile din Horezu, Vaideeni şi Costeşti oferă o viziune personală asupra acestui proiect cultural, pornind de la o frescă reprezentându-i pe ţiganii ursari, frescă realizată pe unul dintre pereţii exteriori ai bisericii Covreşti din Horezu Vâlcea, în secolul al XIX-lea.
Considerat astăzi un obicei crud şi de altfel interzis, jocul cu ursul simboliza cândva “mînia pedepsită” şi era folosit pentru alungarea tuturor relelor: «boli, farmece şi draci”, ursul fiind, un animal sfînt, binefăcător, intrat în tradiţii de medicină magică. Expoziţia este o demonstraţie practică a unui demers de integrare a trecutului cu prezentul si cu proiectele de viitor ale unei comunităţi.
Expoziţia face parte dintr-un proiect mai amplu – Microregiunea Horezu – revitalizare prin valorificarea patrimoniului istoric iniţiat de Fundaţia Parteneri pentru Dezvoltare Locală.

Four well-known artists: Dumitru Gorzo, Ecaterina Vrana, Dragos Lumpan and Stefan Rusu produced paintings, pictures and one artistic documentary movie, which were presented at the Exhibition “The Bear Dance” organized at Bucharest and Horezu.